Elaborarea strategiei este un proces de creație

Business Magazine

N-a trebuit să stau mult pe gânduri ca să-mi dau seama că pregătirea strategiilor de dezvoltare a fost genul de activitate care m-a inspirat şi m-a mobilizat cel mai mult şi care, alături de implementare, desigur, mi-a adus şi cele mai multe satisfacţii.

Am privit întotdeauna strategia ca pe un proces de creaţie, care se naşte din interiorul, din însuşi sufletul organizaţiei. Rolul creatorului – al celui care facilitează generarea, selectarea şi validarea ideilor şi direcţiilor de urmat – este să identifice şi să îmbine toate elementele valoroase pe care compania le are de oferit, într-un mod armonios si avantajos, în aşa fel încât întregul său potenţial să poată fi valorificat. Orice companie este ca o fiinţă umană şi, dacă o tratăm ca pe o fiinţă umană, ea va răspunde pozitiv stimulentelor şi va deveni creativă, inovatoare. O strategie bună se creează cu multă pasiune şi are suflet.

Strategia nu este doar o prezentare cu slide-uri colorate şi animate către un consiliu de supervizare sau, mai rău, copierea unor modele de la o companie în alta… Elaborarea unei strategii nu înseamnă doar plasarea unor informaţii şi analize în şabloane sau matrici „prefabricate”, ci presupune un proces de cercetare detaliată şi riguroasă, urmat de dezbaterea şi înţelegerea în profunzime a informaţiilor obţinute: istoric, prezent, potenţial din interior şi influenţe din exterior, insight-uri şi percepţii. Nu sunt de neglijat nici emoţiile şi valorile dominante din organizaţie şi nici cultura…, aşa că în etapa de „înţelegere a informaţiilor”, empatia e foarte importantă.

Strategie înseamnă să vezi, dar şi să simţi conexiunile între ceea ce este în interior şi ceea ce poate fi proiectat şi valorificat în exterior, ca apoi să genereze rezultate palpabile, măsurabile în cifre. În tot acest proces de îmbinare şi armonizare, dincolo de competenţe şi experienţă, intuiţia şi creativitatea joacă un rol determinant. Chiar şi – sau mai ales – în perioadele de criză, eu prefer strategiile ofensive, pentru că acestea te forţează să fii inovator, să fructifici creativitatea organizaţiei, să găseşti acel mult râvnit „wow” care să impresioneze consumatorul şi să intimideze concurenţa. Refuz să cred că există companie în care să nu poată fi găsit acest wow…

Acolo unde există deschidere din partea liderului sau a celui care conturează strategia, oamenii din organizaţie nu au bariere mentale şi nici emoţionale şi sunt capabili să scoată toate ideile geniale la suprafaţă. Strategiile fără caracter, făcute doar pe hârtie, nu au nevoie nici măcar de o experienţă vastă, ci doar de o cunoaştere bună a businessului – dar sunt extrem de plictisitoare, previzibile… şi riscante uneori, pentru că soluţiile altora se dovedesc, mai devreme sau mai târziu a fi mai degrabă soluţiile „lor” decât soluţiile „tale”.

Trăim vremuri dificile. Suferă şi businessurile mari şi cele mici, dar este un moment bun pentru cei curajoşi şi cu mare potenţial să se desprindă – cei care vor avea deschiderea să construiască pe oameni, punând toate energiile interioare în mişcare, vor fi companiile de mâine din această ţară. Eu cred în revenirea antreprenoriatului românesc, nu există altă cale… că doar nu aşteptăm toţi cu mâinile încrucişate momentul insolvenţei! Viitorul este al celor dinamici, cu energie vie, inovatori şi responsabili. Cred cu tărie asta!

Note de confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri și alte tehnologii automate pentru a-ți personaliza și îmbunatăți experiența de navigare. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile. Puteți ajusta setările cookie-urilor încărcate folosind butoanele de control.

Citiți politica de confidențialitate.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesare trebuie să fie active în orice moment, astfel încât să putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor. Acestora li se adaugă cookie-urile furnizate de Google pentru materialele video inserate în site:

APISID, HSID, NID, SAPISID, SID, SIDCC, SIDCC

3rd Party Cookies (Cookie-uri de la terți)

Acest site utilizează Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori pe site și cele mai populare pagini.

Păstrarea acestui modul cookie ne ajută să îmbunătățim site-ul nostru web.

_ga, _gat, _gid