Cea mai valoroasă lecţie pe care am învăţat-o în business a fost asumarea vulnerabilităţii şi, odată cu aceasta, am înțeles că, înainte de a fi manager, sunt OM. Noi toți, înainte de a fi orice altceva și după ce suntem orice altceva, suntem OAMENI.
În lumea managerilor pragmatici, care 80% din timpul de lucru afişează comportamentul corect, mimică și gestică incluse, a vorbi despre vulnerabilitate este deja considerat a fi o vulnerabilitate. Când am lansat conferinţele „Sufletul în business”, mesajul meu de a fi uman în lumea afacerilor a fost perceput ca fiind echivalent cu a fi foarte vulnerabil. Din nefericire, mulți oameni nu conştientizează că teama de vulnerabilitate îi împinge către anxietate, cea mai răspândită boală a societăţii contemporane. Şi că însăşi această teamă este o slăbiciune, ceea ce nu e totuna cu vulnerabilitatea. Când vorbesc despre suflet în business, includ aici – înainte de toate – pasiunea pentru ceea ce facem. A face lucrurile cu pasiune înseamnă să te implici cu toată fiinţa ta în ceea ce faci. Ei, dar tocmai asta nu acceptă mulţi dintre manageri, pentru că în convingerile unora dintre ei a te implica sufletește este un semn al vulnerabilităţii.
În business, oamenilor le este îngrozitor de teamă de eşec. Puţini sunt cei care înţeleg că nu este deloc suficient să afli ce-i victoria, trebuie să cunoşti şi înfrângerea, să accepţi din când în când şi eşecul. Adevărul este că mulţi manageri poartă o armură în lupta cu vulnerabilitatea. Această armură le conferă statutul de „macho” şi este menită să-i protejeze împotriva criticilor sau subaprecierii superiorilor ori a subalternilor. Am fost și eu acolo, știu bine cum e să trăiești tot timpul în zale.
Practic, gândurile, trăirile şi comportamentele noastre se transformă în arme. (Le-am putea numi şi măşti). Din nefericire, aceste arme ne fac invizibili ca oameni pentru că deteriorează sau chiar distrug conexiunea noastră emoţională cu lumea în care trăim. Lumea profesională și, ulterior, cea personală. De aceea, cea mai mare provocare a managerilor este să redevină vulnerabili. Putem numi această strădanie „dezvoltare personală către empatie”.
Armele despre care vorbeam există sub diverse forme. Perfecţionismul este una dintre acestea. Eu m-am luptat timp de șase ani cu perfecţionismul. Fix de la începutul carierei mele de middle manager. Mereu aveam sentimentul că lucrurile făcute perfect mă vor apăra de critici. În tot aceşti ani, m-am luptat şi am muncit cu mine, ca să ajung să conştientizez că perfecţionismul meu se manifesta preponderent în situaţiile în care mă simţeam vulnerabilă. Mi-a luat șase ani să parcurg drumul de la „Oare ce o să spună despre mine echipa şi superiorii?” la „Eu însămi sunt de ajuns, nu este o ruşine să greşeşti”. Acum vă pot spune: este o stare minunată să fii vulnerabil. În momentul în care îţi accepţi vulnerabilitatea, începi să cauţi sprijin în alţii. Abia atunci începi să faci echipă cu oamenii din jurul tău: te sprijini pe munca lor, pe contribuţia şi pe talentul lor. În business, nu poți reuşi singur, ai nevoie de suportul echipei. Din acel moment, nu îi vei mai stresa pe coechipieri cu termenele sau cu indicatorii de performanţă. Rezultatele vor veni natural, de la sine, pentru OMUL din tine şi din pasiunea oamenilor pentru ceea ce fac.
Detaşarea emoţională a managerului „macho” îl îndepărtează de oameni, îl face neom. Neomul deasupra celorlalţi, pragmaticul neom inaccesibil. Îl face robot. Îl face „şef.” Iar oamenii s-au săturat de şefi. Ei vor să fie conduşi de lideri, de omul din manager. Oamenii nu vor în organizaţie practica rușinii, a capului plecat, a umilinţei, a mușamalizării greșelilor sau practica intimidării. Din păcate, în multe companii, toate acestea sunt metode de conducere la zi. Mitul spune: „Managerii nu sunt vulnerabili”. Ei, nu?! Ba sunt, pentru că și ei sunt oameni.
„Stau în scaunul de CEO = Sunt puternic”. Fals. Tocmai vulnerabilitatea îţi dă mai multă putere. Pentru că te umanizează. Viața de zi cu zi înseamnă vulnerabilitate. Nu avem cum să scăpăm de de sufletul nostru, de incertitudine sau de expunerea emoţională, de riscuri, de sentimentul eşecului. De ce? Pentru că suntem oameni. Trebuie să acceptăm că suntem oameni şi că atât reuşita, cât şi eşecul sunt necesare.
Dacă ar fi să rezum în câteva fraze un mesaj către cei care doresc să facă saltul de la statutul de manager la cel de lider, le-aş spune aşa:
Nu vă construiţi cariera doar pe cunoaştere şi intelect, pe argumentaţie, perfecţionism şi control, implicit pe dominaţia asupra celorlalţi. Este bine că faceţi performanţă prin oameni, dar nu este suficient să îi sprijiniţi doar prin cunoştinţele voastre, dându-le conţinut şi expertiză, evitând să folosiţi puterea conexiunii emoţionale.
Toate exemplele pozitive de oameni puternici demonstrează faptul că vulnerabilitatea este, de fapt, forţa care stă în noi. „Be a People Person!”. Vulnerabilitatea vă va da putere, fiindcă oamenii din jurul vostru vor vedea că sunteţi şi voi OAMENI, cu limite şi neputinţe, iar asta îi va face să aibă mai multă încredere în voi.
Duritatea voastră e falsă, e doar o mască pe care o purtaţi. Voi nu sunteţi aşa, nu aveţi cum să fiţi aşa, pentru că sunteţi oameni.
Nu puteţi deveni lideri respectabili dacă vă ascundeţi vulnerabilitatea. Printre altele, asta este esenţa leadershipului: liderul este, înainte de toate, OM. Vulnerabilitatea îl ajută să creeze puntea firească dintre el şi ceilalţi, să nu mai fie „strategic şi aspru” în relaţia cu oamenii, ci cât mai autentic, să se lase văzut exact aşa cum este. Vulnerabilitatea îl ajută pe lider să comunice şi cu „inima”, nu doar cu mintea, iar oamenii îl vor percepe ca pe unul dintre ei, cu puncte tari şi puncte slabe. Liderul este exemplul suprem al echilibrului dintre hard şi soft.
Deci, dragi manageri, asumarea vulnerabilităţii înseamnă curaj şi vă va dărui forţa de a creşte şi mai mult.
