Portal HR (www.portalhr.ro), mai 2015
La noi în țară, mentoratul în business este încă la început de drum; provocările cu care se confruntă companiile mici și mijlocii din România ne arată clar că există o nevoie acută de profesionalizare a mediului de afaceri prin practică, ancorată în realitățile locale și de dezvoltare a unei culturi minime de business pentru stabilitate și progres. Ideal, toate acestea ar fi bine să se întâmple într-un mod cât mai firesc și natural, prin învățare în propriul business, nu de la teoreticieni, ci de la practicanți cu experiență.
Dacă nu știi drumul către țintele pe care ți le-ai propus, întreabă pe cineva care a parcurs acel drum.Nu este o rușine să întrebi. Cu toții am procedat astfel.
Vrei profesionalizarea business-ului tău și să fii mai competitiv? Întreabă pe cineva care a făcut deja asta.
Vrei să poți să lucrezi mai bine cu oamenii și să transformi competențele lor în avantaje de business..? Întreaba pe cineva care deja a construit echipe și care deja s-a confruntat cu provocări mult mai mari decât tine acum.
Vrei să ajungi între liderii din industrie? Întreaba pe cineva care a construit companii/branduri lider de piață.
De fapt, despre aceasta este business mentoring-ul: despre a îndruma pe drumul potrivit antreprenori/manageri și afacerile pe care le conduc, de a le oferi posibilitatea de a învăța din experiența ta profesională și personală, dar și din propriile greșeli sau reușite, de a accepta transformarea cu încredere și de a nu renunța în momentele cele mai dificile.
Dupa 3 ani de mentorat în business mi-am propus să scriu o serie de articole care să ilustreze cât mai fidel cu putință etapele procesului de business mentoring, descrise crud, realist și onest pentru cei care conștientizează că au nevoie de îndrumare, pentru cei deschiși să învețe de la practicanți cu experiență notabilă în business.
Etapa 1 se rezumă la identificarea nevoii: “am nevoie de ajutor pentru mine și pentru afacerea mea”.
Munca de business mentor poate fi comparată cu medicina: de cele mai multe ori, antreprenorii/managerii apelează la ajutor abia atunci când majoritatea proceselor de business ale afacerii lor se află șn stare critică sau sunt blocate. Abia atunci când doare cu adevărat, când sunt disperați și nu mai știu ce să facă, abia atunci caută un specialist menit să le ofere soluția de ieșire din impas.
Sună dur, dar aceasta este realitatea din teren. O spun din experiența proiectelor ultimilor 3 ani de mentorat. Exact ca mulți oameni care când sunt bolnavi nu consultă imediat un medic, antrepenorii/managerii nu apelează la un specialist în primele momente în care apar simptomele că afacerea lor are tendințe de depreciere. Consideră momentele ca fiind pasagere, preferând să povestească cu persoanele de încredere din anturajul lor. Înainte să ajunga la un specialist , în stil tipic balcanic, apelează mai întâi la rude, cunoștințe, prieteni sau vecini care se pare că au avut simptome “asemănătoare”, apoi încearcaă remedii pe baza recomandărilor și cu sprijinul acestora… Și nu pe bani puțini. Bani dealtfel, aruncați pe fereastră, pe sfaturile unor diletanți care se pricep la toate.
Dar care sunt primele simptome cu care se confruntă un business mentor? Iată câteva din gândurile, temerile dominante în momentele de căutare: “se poate să sărim peste etapa de diagnoză?..”dar fac asta de 20 de ani și a funcționat bine”…”numai dumneavoastră mă puteți salva”…”unde, cu ce și când am greșit ?…”nu pot să definesc, dar ceva nu funcționează bine”…”am apelat la consultanți, dar degeaba”, “am obosit, vreau să schimb lucrurile” …”sunt hotărât să merg până la capăt pentru profesionalizarea afacerii mele”…”vreau să salvez acest business”…, ”presiunea este mult prea mare”…
Greu, foarte greu se pornește pe drumul conștientizării nevoii de transformare. Cu atât mai greu, cu cât transformarea pleacă de la individ, apoi se extinde spre echipele de manageri, mai apoi cuprinde treptat toată organizația. Cu bune și rele…Am tot respectul pentru curajul acestor antreprenori. Respect curajul lor de a face bilanțul, de a trage linie, de a privi în față provocările și de a merge mai departe.
Ce fac atunci ca business mentor? Mă confrunt cu neîncrederea și cu necunoașterea, deci cu disperarea antreprenorilor. De aceea, în cadrul procesului de business mentoring, în prima lună doar povestim. Fără să tragem concluzii, fără sfaturi sau recomandări. Povestim, simțim, relaționăm, echilibrăm. Echilibrăm și integrăm emoții, prin prisma experiențelor personale și profesionale. Acesta este rolul meu de mentor. Să restabilesc încrederea în ceea ce s-a făcut bine, dar mai ales în ceea ce va urma.
Suntem oameni. Latura puternic umană a mentoratului în business este cel mai profund resimțită în această primă etapă de disperare, confuzie și reașezare a valorilor. Devenim prieteni. Ne construim relația pe încredere reciprocă. Mentorul este inainte de toate prietenul care vrea să facă bine pentru că știe cum să facă asta.
Suntem oameni. De aceea nu există excepții în descrierea acestor sentimente și atitudini. Suntem 80% emoție, energie și este important să gestionăm asta corect. În prima lună câștigăm încrederea organizației prin transfer de know how și răbdare. Multă răbdare.
Apoi treptat, trecem la teabă: cu sufletul deschis, cu fața spre soare și spre noi orizonturi. Ținându-ne de mână cu antreprenorul/managerul și cu echipa sa.
După ce redescoperim cum să ne valorificăm talentul și forța noastră interioară, după ce am învins disperarea și ne-am construit o relație de încredere reciprocă, urmează să aflam unde suntem. Pregătim etapa a 2-a: Diagnoza de business. Este esențial să știm care sunt cauzele blocajului, să înțelegem în profunzime unde s-a greșit, să evaluăm corect potențialul și resursele. În majoritatea cazurilor, s-a ajuns la un impas pentru că afacerile au mers din inerție… Imaginați-vă business-uri de 6,8,10 milioane de euro pe an, funcționând din inerție. Afaceri aparent de succes, construite cu pasiune, poate cu prea multă pasiune, talent și cu sacrificiu dar în lipsa unei culturi de business.
Acum, după transferul de incredere, rolul business mentor-ului este de a oferi și un transfer de expertiză. Din acest moment, după câștigarea încrederii, începe deja transferul cunoștințelor, un proces dual, în care mentorul învață de la client, clientul de la mentor. De aceea, fiecare proiect în parte este o experiență unică și foarte valoroasă.
Urmează etapa a doua, cea în care definim împreună unde ne aflăm, ce merge bine, ce merge rău; punem un diagnostic corect, un diagnostic de business pe care ulterior construim, tot împreună, strategiile.
Dar, despre etapa de Diagnoză în business mentoring, în următorul articol.