MENTORAMA. Compania matură după investiții se cunoaște

În mentoratul de business, lucrez preponderent cu antreprenori. Cu oameni care, de cele mai multe ori, pleacă de la zero și învață din mers cum să-și conducă afacerea și care, de asemenea, se maturizează odată cu propria companie.

Nivelul de maturitate al unei companii nu se măsoară doar în anii de vechime și nici în cifra de afaceri sau în profituri, ci și în modul în care își administrează resursele și, în mod special, pe cele financiare. Cel mai clar se văd diferențele dintre companiile cu structuri de acționariat și cu management profesioniste (companii mature și așezate) și cele antreprenoriale (firmele care încă se dezvoltă) în modul în care se distribuie profiturile în companie. Adică la investiții versus cheltuieli.
În companiile cu management profesionist, managementul financiar este strict, fiind un proces strategic. Profitul operațional este considerat în primul rând resursă de creștere pentru companie și abia apoi profit. Prioritățile sunt întotdeauna oamenii-cheie și competențele lor manageriale, investițiile, marketingul sau inovația.

În cazul companiilor antreprenoriale (fără însă a generaliza), percepția este aproape pe dos: orice fel de venit este considerat de către owner drept un potențial profit, bani care trebuie să i se întoarcă în conturile personale. De aceea, orice investiție în firmă este văzută ca o diminuare a acestui „potențial” profit.

În ce investim: în mașini tari sau în experți?

Antreprenoriatele imature sunt cele în care majoritatea veniturilor suplimentare (adesea nici măcar nu sunt profituri, ci doar cashflow pozitiv) merg către achiziții făcute de owner. Stocuri de marfă  mașini, case, terenuri, echipamente IT de ultimă generație.  În primii 10 ani de activitate, antreprenorii înșiși ajung să fie cea mai mare cheltuială a companiei.
Am cunoscut un CEO al unei companii IT destul de importante pe zona sa de activitate. Avea o mașină personală de 5-6 ani (o marcă departe de cele de lux) și nu avea mașină de firmă deloc. „De ce nu ți-ai luat o mașină cu care să-ți impresionezi clienții?”, l-am întrebat la un moment dat. „Dacă clienții mei vor fi impresionați de o mașină, atunci sigur nu vor rămâne clienții mei”, mi-a răspuns. Firma lui, la nici doi ani, a fuzionat cu unul dintre cele mai mari grupuri IT din Europa.

În acest caz, compania a fost matură pentru că, deși mică și cu un istoric de business relativ redus, totuși a avut politici clare de alocare a resurselor și a investit foarte mult în oameni, și nu în automobile sau sediu, de exemplu. Pentru că ownerul era și un lider excepțional, iar maturitatea și seriozitatea i-au fost recunoscute și apreciate foarte repede de către noii parteneri.

Salariile managementului și marketingul: investiții sau cheltuieli?

Antreprenoriatele imature au mai ales cheltuieli, deși ownerii lor cred că fac investiții. Cumpără terenuri, clădiri, mobilă sau echipamente IT scumpe. Antreprenorii acestor companii sunt cei care își fac sedii de firmă supradimensionate sau vor birouri în centrul orașului. Ei cheltuie. Însă nu investesc.
De exemplu, nu investesc în oamenii-cheie, în echipa de management. Aceștia spun că știu să coordoneze ei totul. Antreprenoriatele imature văd în salarii o cheltuială, și nu o investiție. De aceea, de fiecare dată când au probleme cu compania, se plâng  că nu au manageri, că nu găsesc oameni buni în piață, că aceia buni – dacă se arată – sunt prea scumpi.

Acest lucru arată că încă mai au de învățat, că nu își dau seama că oamenii-cheie și managementul, inovația, adaptarea la piață cu modele de business eficiente sunt investiții, sunt bani care se vor întoarce în companie supraunitar.
Antreprenorii nu investesc în lucruri nepalpabile, cum ar fi: salariul unui manager cu experiență, în marketing și în branding. Ei nu au conștientizat încă faptul că toate acestea reprezintă investiții sigure în viitorul companiei.
Da, bunurile intangibile (brandurile, inovațiile, oamenii, procesele, modelele de business) sunt adesea investiții, cele care apoi generează profituri consistente în companie. În timp ce mașinile personale de lux sunt doar cheltuieli.

Mentoratul de business din ultimii ani a contribuit mult la maturizarea antreprenoriatelor pe care le-am asistat. Fiecare dintre partenerii mei de proiecte, antreprenori aflați în diverse faze ale evoluției propriei companii, a trecut de la cheltuire la investiție.
Unii au recrutat manageri profesioniști, alții au investit în cercetare și inovație, iar cei mai mulți au înțeles necesitatea trainingurilor și a construirii brandului. Rezultatele sunt pe măsură și să nu vă imaginați că ei ar fi renunțat la vacanțele de lux. Nu a fost nevoie de astfel de renunțări.
Atunci când învață să investească, și nu să cheltuiască, o companie și antreprenorul său încep să treacă pragul maturității. Și abia de acum înainte poate începe cu adevărat creșterea consolidată și sănătoasă pe termen lung.

(articol publicat în Cariere, în data de 27 aprilie 2017)

Abonează-te la newsletter !

Fii la curent cu ultimele noutăți și articole.
Nume
Prenume
Adresa de email