De ce antreprenorul este cel mai slab recrutor

Portal HR

Se știe că, în business, un antreprenor adesea gândește cu inima. De cele mai multe ori, în aceeași măsură, acesta este și motivul performanței dar poate fi și un motiv pentru un eșec în business. Pentru adevărații antreprenori, a gândi cu inima este unul dintre factorii importanți de performanță. Aceasta pentru că un business nu se poate clădi de la zero fără suflet, fără energie și fără inimă. Sufletul, energia și inima vin de la antreprenor, de la cel care nu doar că a gândit afacerea sa, ci a și simțit-o, are siguranța lucrului bine făcut nu pentru că este făcut corect ci pentru că e făcut cu inimă și atunci nu are cum să nu iasă, până la urmă, bine.

Ca business mentor nu lucrez niciodată cu oamenii care nu simt nimic pentru afacerea proprie. Știu că, dacă nu sunt implicați cu inima, atunci nu vor fi implicați nici în proiectul meu și, mai mult, nici oamenii din jurul lor nu vor avea aceeași dorință de a lucra împreună. Așadar, nu doar că cred în sufletul în business (care sunt oamenii) dar cred și în sufletul business-ului (care este liderul, antreprenorul) mai mult decât în cifre și în tabele excel cosmetizate cu grijă. Cu toate acestea, există câteva momente și câteva domenii în care antreprenorul nu ar trebui să gândească atât de mult cu inima. Unul dintre aceste domenii este cel al recrutărilor.

În cele 14 proiecte derulate în ultimii 3 ani, am remarcat câteva elemente comune care îi împiedică pe antreprenori să aleagă oameni performanți în poziții cheie.

Antreprenorul nu angajează, ci ”salvează” oameni

Antreprenorul e stăpânit adesea de emoție, deoarece mereu simte nevoia să salveze de la înec pe câte cineva: cel mai des este salvată ruda sau prietenul, fiica, fiul cuiva, nepotul sau nepoata care tocmai a terminat facultatea sau care nu a făcut față presiunii și rigorii dintr-o multinațională, proprii copii care „trebuie-musai ” să se implice în afacerea familiei și nu oricum ci, de la început, din poziție de manager. Și exemplele pot continua.

Astfel, antreprenorii sunt cei care fac confuzii destul de mari atunci când decid ca ei să fie cei care angajează noii oameni în companie. În loc să evalueze oportunitatea noului angajat în companie, cât de mult poate să crească, cât de bine își va îndeplini rolul, un antreprenor este convins mai degrabă de argumente de caracter sau de trăsături de personalitate: ”Este deștept / E muncitor / E cinstit / Mi-a fost coleg de facultate / E băiat bun, vreau să-i dau o șansă / Este loial / E cu noi încă de la inceputuri / Nu prea se pricepe dar are potențial” sau ”E bătăios! E ca mine atunci când eram tânăr” sau ”E bun pentru că am încredere în el, îl cunosc de mic”. În nici unul dintre aceste argumente nu învinge evaluarea unei competențe sau a talentului, ci doar o impresie de moment.

De fapt, cu mici și notabile excepții, antreprenorii nu sunt deloc buni angajatori. Adesea rateurile vin din lipsa unui model de business corect, de aceea nu știu foarte clar care sunt competențele, cunoștințele și tipul de om de care au nevoie în echipă. Ei știu doar, la finalul unui interviu, că un om le place sau nu. Și atât. Și apoi ajung să se întrebe ce de nu funcționează bine echipa, de ce noul angajat nu este acceptat sau validat de echipă…

În final, un alt motiv pentru care un antreprenor nu e un bun angajator este acela că, odată angajat, îi va veni greu să îl mute pe alt post sau poate chiar să îl demită dacă nu își face treaba. Am văzut atât de multe cazuri de antreprenori care mi-au spus ”Știu că nu face nimic însă nu pot să îl dau afară pentru că eu l-am angajat încă de la începutul firmei” încât deja cred că acest simptom devine o regulă în antreprenoriat. De această dată, faptul că gândește cu inima, îl face pe antreprenor să blocheze un post cu o persoană incompetentă (și astfel să creeze frustrare în echipa în care cei care sunt competenți nu pot avea astfel șansa de afirmare), să aducă ineficiență în companie și, în plus, să își creeze un stres personal continuu.

Antreprenorii nu știu să delege, nu disting între roluri și sunt campionii ”cumulului de responsabilități”

Unul dintre motivele pentru care antreprenori nu sunt buni angajatori este acela că ei au tendința de a angaja … antreprenori. Astfel că, deși de exemplu are nevoie poate de un nou project manager, un antreprenor va ajunge să angajeze o persoană cu experiență relativ redusă dar foarte ambițioasă, cu o apetență ridicată pentru risc și cu o foarte mare încredere în sine. Adică nu un project manager calculat, atent la detalii și rezervat în estimări ci.. un antreprenor ca și el. Și proiectele, bineînțeles, se vor implementa greu, în salturi, cu probleme în echipă și cu riscuri inutile.

Un alt motiv este că un antreprenor, prin natura sa (energic și care ar dori să se implice în toate activitățile din business daca s-ar putea) nu știe să delege roluri și nici nu știe să recunoască importanța rolurilor din compania sa pe care o crede, întotdeauna ”altfel”, diferită de restul companiilor. Așa ajunge un antreprenor să creadă că nu e nici o problemă să angajeze un om care se va ocupa de ”mai multe lucruri” și care ”îl va ajuta în mai multe zone”, uitând că, pentru a avea competență, e nevoie de specializare în primul rând. De aceea, în firmele antreprenoriale, mai ales la început, sunt oameni ”factotum”, angajați direct de antreprenor care sunt și contabili dar se ocupă și de HR, fac vânzări dar coordonează și logistica, fac vânzări dar și marketing sau marketing dar și aprovizionare. De ce? Pentru că ”fata de la contabilitate (sau de la juridic) e deșteaptă, poate duce și HR-ul” sau pentru că ”băieții de la vânzări oricum stau mereu pe telefoane deci ar putea să coordoneze și șoferii care livrează ”. În toate aceste cazuri, se muncește mult însă ineficient și cu rezultate slabe. Altfel spus: în loc să fie dinamică și eficiență, sunt doar multe activități!

A recruta e o competență, nu o prerogativă

De fapt, în spatele acestei realități se află una dintre trăsăturile caracteristice ale antreprenorului (și al acelui român mai mult decât al altora): faptul că au impresia că în business totul se reduce la ”feeling” și că a alege un om pentru companie este, fundamental, prerogativa șefului companiei.

În realitate nu este așa. De fapt procesul de recrutare trebuie să fie unul profesionalizat și antreprenorii ar trebui să știe că există oameni pregătiți pentru a stabili profilul corect al unui nou angajat în companie. Faptul că un antreprenor poate avea un interviu final cu unul dintre cei 2-3 candidați deja selectați, este altceva. Aceasta e normalitatea. În acest caz, antreprenorul își găsește omul cu care va avea ”o chimie” bună dintre cei care deja sunt potriviți pentru post ca aptitudini, competențe și profil.

Dilema clasică a antreprenorului este cea între MINTE și SUFLET!

Antreprenorul e făcut din alt material față de oamenii de afaceri formați în companii bine structurate: el pornește o afacere cu sufletul și își pune toată energia personală în slujba acesteia, fără să îi pese de reguli, bune practici sau recomandări. De aceea el nici nu poate evalua ”la rece”, obiectiv, propriul său business și adesea nu își evaluează corect nici proprii oameni.

Deciziile luate cu sufletul ajung, la un moment dat, să dea testul rațiunii. Adesea aceste decizii luate cu inima trec și testul minții, dar de cele mai multe ori au efecte negative și își pun amprenta pe business.

Abonează-te la newsletter !

Fii la curent cu ultimele noutăți și articole.
Nume
Prenume
Adresa de email