Dezintegratorii: promotorii involuției

Business Magazine

Pornesc de la zicala ca pe cat de usor poti sa faci rau, pe atat de greu este sa-l repari. Tot asa si cu integrarea, pe toate planurile. In masura in care exista integratori, sunt si foarte multi oameni care pe unde calca sau pe ce pun mana, dezintegreaza.

Majoritatea dintre noi, atunci cand avem momente importante in viata, in cariera sau in familie, incercam (si multi dintre noi chiar reusim!) sa integram toate elementele momentului intr-un tot unitar, pentru ca simtim ca in acest mod functionam mai bine, mai eficient si mai in siguranta. Constientizam sau nu, la nivel micro integram mult mai des si infinit mai bine decat la nivel macro. Motivul este simplu: pentru ca ne afecteaza in mod direct.

Stim ca, de cand lumea, lucrurile functioneaza cel mai bine atunci cand sunt integrate, iar gandul ma duce la viziunea holistica a lui Hipocrat asupra fiinitei umane,  la conexiunea omului cu tot ce il inconjoara, cu lumea in care el este integrat.

De exemplu, cand ne pragatim sa mergem iarna la munte si afara ninge, mai ales daca plecam cu familia, incercam sa ne informam cat mai bine ca apoi sa integram toate infromatiile pentru a putea lua deciziile cele mai potrivite in legatura cu deplasarea, construind astfel imaginea cat mai completa a vacantei noastre. In tot acest proces de pregatire, ne informam si comunicam permanent pentru a ne asigura ca toate lucrurile se intampla nu oricum, ci in rezonanta cu planurile pe care ni le-am facut.

Cei care am trecut prin experienta unor achizitii, fuziuni sau preluari de companii stim foarte bine ce inseamna integrarea si la nivel macro: plecand de la oameni si trecand prin toate etapele aferente declansarii ideii de schimbare – atat la nivel individual, cat si de grup, si ajungand apoi la crearea proceselor in noua configuratie.

Cuvantul cheie la un nivel macro superior, ca de exemplu in cazul reformelor economice, culturale, institutionale, sociale – este tot INTEGRARE. Aceasta viziune integrata, daca ea ideal exista, da contur tuturor deciziilor legate de masurile definitorii care se iau pentru evolutiile viitoare, tintind ca rezultat progresul.

La aceasta dimensiune, o viziune integrata se traduce prin: strategii integrate de dezvoltare, management integrat al calitatii si al sistemelor, servicii integrate, platforme integrate, raportari integrate, comunicare integrata si, nu in ultimul rand, oameni integrati.

De cativa ani buni, Romania se straduieste, cel putin la nivel declarativ, sa se integreze in UE. Rezultatul? Unii iau avant, un an doi, la presiunile din exterior si chiar construiesc ceva bun, ce-i drept mai izolat, partial integrat…dupa care vin altii, care dezintegreaza prin ambitii noi si de dragul de a schimba totul sau macar cate ceva…Acestia sunt dezintegratorii, care de 20 de ani ne trag inapoi.

Drama nu este neaparat ca exista inca foarte multi oameni care nu integreaza suficient lucrurile in intreg. Dezechilibrele se produc atunci cand si putinele lucruri care functioneaza se dezintegreaza din lipsa de competenta, iresponsabilitate sau si mai rau: din lipsa de discernamant a celor care ajung in functii cheie, prin alternanta la putere. Dar cel mai rau si mai rau este atunci cand dezintegratorul este distructiv din prostie.

Exista inca alarmant de multi dezintegratori nu numai in business, ci in toate sferele societatii. Dezintegratori care intorc totul cu susul in jos, punand astfel frana mersului inainte. Principiul: nu intra in aria mea de responsabilitate sau nu tine de departamentul meu, de institutia pe care o conduc, etc. rezulta in lipsa acuta a  unei viziuni integrate, la toate nivele. Costa enorm de mult timp din vietile noastre, si bani din buzunarele noastre!

Lumea se misca, este intr-o permanenta schimbare. Traind aceste experiente si vazand transformarile fundamentale care se produc in fiecare clipa a existentei noastre, ne punem intrebarea legitima: oare in toata aceasta devenire continua, cat de mult constientizam, in calitate de oameni responsabili cu schimbarea, ca antonimul cuvantului INTEGRARE este DEZINTEGRARE?

Sunt destule exemple in business, dar mai ales in institutii si in societate, de mari dezintegrari structurale sau morale, in momentele de alternanta la putere.

In orice proces de schimbare, chiar si la nivel personal, cea mai mare provocare este sa nu demolezi ceea ce a functionat bine inainte si sa pastrezi valorile deja existente. Nu schimba de dragul schimbarii si, mai ales, incearca sa nu dezintegrezi!

Daca si la nivel macro am face exercitiul cu antonimele vazute printr-o perspectiva personala, ne-ar fi cu siguranta mai usor sa distingem si sa simtim diferenta “exact ca pe propria piele”  intre rau si bun, urat si frumos, necinstit si cinstit, imoral si moral, boala si sanatate.

Dezintegrat – integrat.

Abonează-te la newsletter !

Fii la curent cu ultimele noutăți și articole.
Nume
Prenume
Adresa de email