Fabryo Corporation și Atlas Corporation își anunță intenția de a-și uni operațiunile de materiale de construcții

Bucureşti, 19 septembrie 2012 – Acţionarii Fabryo Corporation şi Atlas Corporation au ajuns la un acord cu privire la fuziunea operaţiunilor de materiale de construcţii ale celor două companii.

Încheierea tranzacţiei va avea loc după primirea avizului de la Consiliul Concurenţei. Notificarea a fost depusă în cursul săptămânii trecute, decizia Consiliului Concurenţei fiind aşteptată în următoarele luni.

Atât Fabryo Corporation, cât şi Atlas Corporation se numără printre jucătorii importanţi pe piaţa vopselelor şi tencuielilor decorative. În plus, Atlas Corporation este producător şi distribuitor de produse de termoizolare, adezivi şi mortare pentru construcţii şi produse de hidroizolare.

”Tranzacţia va crea un grup de companii cu portofolii şi branduri complementare, care va fi capabil să ofere clienţilor soluţii complete de finisare şi izolare şi să devină o oportunitate de business şi de carieră chiar şi mai atractivă pentru partenerii şi angajaţii săi”, precizează Laurenţiu Ispir, Investment Director în cadrul Oresa Ventures, compania suedeză de investiţii care controlează Fabryo Corporation.

În prezent, Atlas Corporation trece printr-un proces de divizare a operaţiunilor, în urma căruia divizia de materiale de construcţii se va constitui într-o companie separată, denumită Atlas Paints. Acţionarul majoritar al Atlas Corporation, Chroma Holdings, va deveni, de asemenea, acţionarul majoritar al Atlas Paints. Chroma Holdings este controlata de antreprenorul grec John Sitinas.

Atlas Corporation va păstra si va continua să dezvolte cealaltă divizie importantă a companiei, care se ocupă de importul şi distribuţia de produse electronice şi care nu face obiectul acestei tranzacţii.

După încheierea tranzacţiei, Atlas Paints şi Fabryo Corporation vor deveni parte din acelaşi grup. Acţionarii celor două companii vor rămâne acţionari ai noului grup.

”Fabryo şi Atlas au, cu siguranţă, o compatibilitate foarte bună de business. Dar ne-am bucurat să descoperim, de asemenea, că acţionarii şi cele două organizaţii împărtăşesc viziuni, valori şi culturi similare. Şi un respect reciproc. Avem încredere că cele două organizaţii se vor completa foarte bine şi vor avea mult de învăţat una de la alta pe viitor”, a declarat John Sitinas.

În 2011, cifra de afaceri a Fabryo Corporation a fost de aproximativ 123 de milioane RON, iar cifra de afaceri a diviziei de materiale de construcţii a Atlas Corporation (cumulată pe cele 4 categorii de produse) a fost de aproximativ 50 de milioane RON.

Abonează-te la newsletter !

Fii la curent cu ultimele noutăți și articole.
Nume
Prenume
Adresa de email