Aliz Kosza, Orkla: Am renunțat la câteva mărci de margarină

Orkla Foods Romania, filiala locala a grupului norvegian Orkla cu afaceri de peste 7 mld. de euro, si-a restructurat portofoliul de produse in categoria margarina, dupa ce a finalizat tranzactia prin care a preluat compania Royal Brinkers, unul dintre primii trei jucatori pe piata locala la nivelul anului 2005, spune Aliz Kosza, CEO al companiei.
„Rationalizarea portofoliului a inceput din ultimul trimestru al anului 2006. De atunci s-au scos de la comercializare marcile Corina, Matinal si Bunica la caserole”, a declarat Aliz Kosza. Dupa tranzactie, portofoliul Orkla pe segmentul de margarina cuprindea marcile Wiesana, Frustuck, Bunica (marci proprii ale OFR) si Linco, Holland, Matinal si Unirea (branduri din portofoliul Royal Brinkers).
„Datorita faptului ca o parte dintre marci sunt regionale, deocamdata raman in portofoliu, cu abordare regionala si pe canale de vanzare”, a mai precizat Kosza.
In februarie, Orkla a relansat margarina Wiesana, atat la nivel de ambalaje, cat si ca productie. Potrivit informatiilor companiei, care citeaza MEMRB, in perioada ianuarie-februarie 2007 Orkla detinea peste 50% cota de piata volumica (fara marcile private), cele mai dinamice marci in primele doua luni ale anului fiind Wiesana si Unirea. Principalul concurent al Orkla pe piata margarinei este Unilever.
„Pe cele doua marci s-au inregistrat cresteri fata de perioada anterioara (noiembrie-decembrie), celelalte branduri avand o evolutie constanta”, a mai spus Kosza.

Compania estimeaza o crestere de 20% in volum a vanzarilor de margarina Wiesana in acest an, dupa finalizarea procesului de rebranding. Potrivit reprezentantilor companiei, Wiesana este cea mai valoroasa marca din portofoliul de margarina retail al Orkla. Alaturi de productia sub brand propriu, compania produce si in sistem private label pentru lanturile internationale de retail. „Continuam productia marcilor private Aro (Metro), Clever (Billa) si suntem in faza de negociere pentru No 1 (Carrefour) si Profi”, a mai spus Kosza. Ea a precizat ca marcile private reprezinta sub 1% din cifra de afaceri a companiei.
Orkla este unul dintre cei mai activi jucatori din industria alimentara locala. Recent, grupul norvegian a realizat o infuzie de capital de circa 10 mil. euro in cadrul filialei din Romania. Majorarea de capital a fost explicata de reprezentantii companiei prin nevoia de a sustine investitiile in cele cinci fabrici detinute la nivel local.
In mai putin de trei ani, filiala locala a grupului norvegian a realizat trei achizitii importante (Topway Craiova, Ardealul Covasna si Royal Brinkers Romania), ajungand la 5 platforme de productie si la peste 750 de angajati, fata de 250 in urma cu trei ani.
Dupa finalizarea celor trei achizitii importante, pentru care s-au platit peste 25 mil. euro potrivit unor estimari, filiala locala a Orkla Foods a decis sa-si fuzioneze companiile si sa reorganizeze activitatea de productie, in jurul celor cinci centre de productie pe care le detine la Bucuresti, Craiova, Covasna, Targoviste si Iasi. Compania a inregistrat anul trecut o crestere de 40% a veniturilor, ca urmare a integrarii afacerilor achizitionate in ultimii ani.
Reprezentantii companiei nu au precizat care a fost cifra de afaceri realizata de grup in 2006 pe piata locala, insa potrivit unor estimari bazate pe ritmul de crestere al businessului, cifra cumulata de afaceri a OFR se situeaza pentru anul trecut in jurul valorii de 40 mil. euro.
Alaturi de fuziune, Orkla si-a reorganizat si activitatea de productie. Dupa preluarea Brinkers, toata productia de margarina retail
s-a mutat la Bucuresti, in timp ce productia de margarina profesionala a ramas la Craiova. Kosza subiliniaza ca pe partea de retail este mult mai usor sa expediezi pordusele de la Bucuresti, decat de la Craiova.

Abonează-te la newsletter !

Fii la curent cu ultimele noutăți și articole.
Nume
Prenume
Adresa de email